Close

Despre noi

ISTORIA SCURTĂ A BISERICII CETĂŢII DIN AIUD

Aiud, ca aşezare locuită încă din vremuri străvechi, îşi are originile înainte de perioada romană. În perioada romană, numele oraşului era Brucla. Excavaţiile arheologice realizate la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea în Aiud şi împrejurimi, au confirmat prezenţa aşezării maghiare din perioada cuceririi. Numele oraşului a fost derivat de la Sfântul Aiud. Evoluţia numelui oraşului: Enyd, Enug, Terra Enyud, Nagenugd, până la 1505 când oraşul a devenit cunoscut sub numele de Aiud(Szabó T. Attila: Date despre denumirea localităţii Aiud, Cluj 1933).

Informaţii despre biserica cetăţii

Zidul original al cetăţii cu turn de pază (astăzi turnul bisericii) datează din secolul al XIII-lea, construit între 1222-1239, conform ordinului regelui maghiar IV. Béla, care, conştientizând pericolul avansului tătarilor asupra Europei, a dispus construirea de cetăţi în întreaga ţară. Dacă astăzi privim biserica, putem observa mai multe stiluri arhitecturale în structura sa. Turn de stil romanic, exteriorul bisericii în stil gotic târziu simplificat, păstrând sanctuarul original, precum şi interiorul simplificat în stil baroc târziu (cu trei nave). Explicaţia acestui fapt este că biserica oraşului a fost distrusă de cinci ori şi întotdeauna reconstruită în conformitate cu stilul arhitectural al epocii respective. Aşa cum am menţionat deja, turnul a fost construit între 1222-1239. Alipirea navei bisericii la turn a fost finalizată în 1480. Este o biserică cu un singur coridor în stil gotic târziu, cu o boltă de piatră în arc frânt.

Asedii distructive

Prima distrugere a avut loc în timpul invaziei tătare din 1241-1242, când Transilvania a fost în mare parte distrusă, iar ţara jefuită atât de mult încât chiar şi regele (IV. Béla) a fost nevoit să fugă din ţară. Cea mai credibilă imagine a acestei distrugeri este prezentată în lucrarea lui Rogerius, canon de Oradea, intitulată „Cântecul plângerii”.

A doua distrugere a avut loc în 1599-1600, când voievodul Mihai din Țara Haţegului a invadat şi, într-un an, a incendiat Transilvania în mare parte, distrugând majoritatea valorilor. Victima acestei distrugeri a fost biserica cetăţii din Enyed şi întregul oraş.

Data celei de-a treia distrugeri este 1658. În prealabil, principele Rákóczi György, într-o manieră nepăsătoare, a pornit într-o campanie militară pentru a obţine coroana poloneză, fără să solicite sfatul Porţii (turceşti). Armatele sale au fost înfrânte pe drum, el însuşi reuşind să scape doar datorită divinătăţii. Nepăsarea princiară a fost pedepsită de Porţe, tătari, turci şi alte popoare, care au invadat întreaga Transilvanie sub steagul jafului liber, cauzând pagube inestimabile. Atunci a fost distrus Colegiul Academic fondat de Gabriel Bethlen (1622) din Gyulafehérvár, biblioteca valoroasă şi farmacia Transilvaniei (toate acestea în Gyulafehérvár). Cei care au distrus aceste locuri au ajuns şi la Enyed sub conducerea hanului tătar. Un ploaie torenţială a redus parţial amploarea distrugerilor provocate de incendii.

A patra distrugere a avut loc în duminica Floriilor din 1704 (16 martie), când generalul austriac Rabutin a atacat oraşul cu trupele sale de haiduci. Conducând o delegaţie, profesorul koll-ului Pápai Páriz Ferenc a cerut clemenţă pentru oraş, fără succes. În confruntare, aproximativ 200 de persoane au fost ucise, din care 18 studenţi ai koll-ului (mormântul studenţilor în parc). În acea perioadă, sub greutatea grinzilor în flăcări, boltul de piatră în arc frânt al navei bisericii a cedat, iar în 1720 s-au construit grinzile şi plafonul din scândură (probabil plafonul casetat pictat). Apoi, între 1795-1804 (5), interiorul bisericii târzii-baroce cu trei nave a fost construit, împreună cu balcoanele. Jókai Mór a imortalizat tragedia din acea perioadă în nuvela sa „Cele două salcii din Nagyenyed” (într-o interpretare romantică).

A cincea şi cea mai distructivă distrugere a avut loc între nopţile de 8 şi 9 ianuarie 1849, când populaţia română revoltată din munţii Apuseni a atacat oraşul lăsat fără apărare. Bărbaţii luptau sub stindardul libertăţii, pentru drepturile comune, când aproape 800 de persoane (femei, bătrâni, copii) au fost masacrate în frigul de -21 de grade Celsius. Biserica a fost distrusă, arhivele au fost anihilate, obiectele de cult şi valorile au fost jefuite. Nu există în Marea Ungarie un câmp de luptă sau o încăpere din 1848-1849 unde să cadă aproape 800 de oameni într-o singură zi. Enyed conduce în fruntea acestei tragedii de groază.

Cronologia istorică a bisericii cetăţii

În Evul Mediu, Aiudul a aparţinut capitalului de la Alba Iulia, care a contribuit la construcţia bisericilor oraşului (un document din 1302 menţionează că „de la vremuri străvechi, capitlul strânge zeciuiala aici”, respectiv arhiva veche a capitlului a ars în 1277 împreună cu marele lăcaş de cult din Alba Iulia, astfel că căutarea documentelor mai vechi este zadarnică).

În 1551, primul preot din Aiud semnează confessiotul lutheran (tot în acelaşi an, la deschiderea Adunării ţării ţinută aici, Martinuzzi Fráter György, fără altar, este forţat să slujească la Gârbova de Jos). 

În noaptea de 19-20 iulie 1551, regina Izabella stă în castelul din oraş cu coroana ungară, pentru a o preda a doua zi, pe 20, lui Castaldo la Turda, în numele familiei Habsburg, care a deţinut-o secole întregi. (Ultima dată când coroana a fost în posesia maghiară). 

În aprilie 1564, sub preşedinţia lui Blandrata György, se organizează (devine) separat biserica lutherană şi cea calvină, cea din urmă, Episcopia Reformată a Transilvaniei, fiind înfiinţată de Sinodul de la Nagyenyed (1564). Aici şi în acea perioadă este ales primul episcop al maghiarilor reformaţi din Transilvania, în persoana lui Dávid Ferenc. Astfel, Enyedul poate fi considerat leagănul bisericii calvine din Transilvania.

 În 2 iunie 1577, la Sinodul convocat de Báthory Kristóf, Tordai Szabó András este ales al doilea episcop al maghiarilor reformaţi din Transilvania. 

În 1599, Sinodul General declară că în fiecare an se vor ţine două sinode, iar locul sinodului de iarnă va fi mereu Nagyenyed. 

În 1646 se dispune constituirea presbiteriilor în cadrul sinodului.

În 1682, în biserica din Enyed, este înfiinţat Supremul Consistoriu, un comitet compus din laici şi cler (din aceasta s-a dezvoltat ulterior Consiliul de Conducere existent astăzi).

 În iunie 1698, la sinodul de la Aiud, este umilit Misztótfalusi Kis Miklós şi condamnat la ecleziasticizare pentru corectura lingvistică efectuată în Biblia de aur tipărită la propriile sale cheltuieli (detalii mai amănunţite în capitolul dedicat lui). 

Între 1782 şi 1849, sediul Bisericii Reformate din Transilvania (episcopale). 

În 1795, şanţul cetăţii este umplut cu apă (în afara sa, cetatea era înconjurată de apă provenită din pârâu). 

vÎn 1811 este construită orga, iar în 1912 este instalat sistemul central de încălzire, iar în 1924, iluminatul electric în biserică.

 

Episcopi

Episcopii îngropaţi în cimitirul din Aiud:

  1. Kolozsvári István ( ? – 1717)
  2. Marosvásárhelyi Karancsi István ( ? – 1728)
  3. Szigeti Gyula István ( 1678 – 1740)
  4. Dézsi Lázár György ( ? – 1773)
  5. Eperjesi Zsigmond ( ? – 1793)
  6. Keresztes Máté ( ? – 1795)
  7. Abats János (1745 – 1815)
  8. Bodola János (1754 – 1836)

Preoţi din Aiud care au ocupat funcţia de episcop (între paranteze perioada serviciului episcopal):

  1. Tasnádi Veress (Ruben) István (1605 – 1616)
  2. Csulai György  81627 – 1635)
  3. Borosnyai Lukács (1728 – 1740)
  4. Csernátoni Vajda Péter (1782 – 1784)
  5. Antal János (1836 – 1848)
  6. Dr. Bartók György (1899 – 1907)
  7. Nagy Károly (1918 – 1926)
  8. Dr. Makkai Sándor (1926 – 1936)

De la Reformaţie şi până în prezent, în comunitatea parohială au slujit 59 de preoţi şi 65 de vicari.

Descriind scurt rolul important al bisericii reformate din Aiud, pe care a îndeplinit în secolele trecute ca bastion al culturii și civilizației maghiare (unde biserică și școală sunt inseparabile), loc de sinode și adunări naționale, unul dintre leagănele reformei din Transilvania, formarea clerului (teologie) până în 1895, sediu episcopal pentru o lungă perioadă de timp și clădirea sa a fost puternic afectată de multiple bătălii și distrugeri. Structura sa de susținere s-a slăbit, ajungând ca în timpul unor slujbe să cadă bucăți de tencuială de la înălțimi de 16 metri în interiorul bisericii. Era necesară o restaurare serioasă a bisericii. Planul complet de restaurare a fost finalizat și la 3 septembrie 2018 au început cele mai mari lucrări de restaurare a bisericii din toate timpurile.

Cu puterea lui Dumnezeu, a binecuvântat și a pus la muncă neobosită instrumentele sale pământești și, după mai mult de cinci ani de muncă grea, biserica cetății strălucește acum într-o splendoare nevăzută până acum. Pe gótica vestică, din Țările de Jos, nu s-a lipit nici sânge, nici funingine de-a lungul secolelor, dar cu atât mai mult de biserica din Aiud, deoarece strămoșii noștri au rezistat bătăliilor și au suferit asuprirea pentru a proteja partea vestică a Europei de „rău”. Cu ajutorul lui Dumnezeu, am învins secole de tiranie, sperând în promisiunea de a trăi și pentru secolele viitoare: „Eu trăiesc și voi veți trăi.” (Ioan 14,19b).

TRANSILVANIA A DĂRUIT, ENYED A ÎNCEPUT, AMSTERDAM A FĂCUT-O CUNOSCUTĂ ÎN ÎNTREAGA LUME

Miklós Kis Misztótfalusi (1650 – 1702), elev la Aiud timp de 11 ani (1666 – 1677), și după ce a asimilat tot cunoștințele de la profesorii săi de aici, pregătindu-se pentru o periplu occidentală (studiile universitare), celebrul său profesor Pápai Páriz Ferenc îi recomandă să nu-și dezvolte cunoștințele teologice, ci să învețe arta tiparului „pentru că Transilvania are nevoie de cărți”. În octombrie 1680 ajunge la Amsterdam, unde în tipografia Blaeu învață arta tiparului și a turnatului literelor. A devenit un excelent gravor de litere, începând din 1686 primește comenzi din întreaga Europă (inclusiv de la Papa de la Roma), realizând litere ebraice, grecești și armenești. A realizat prima alfabetă tipărită în georgiană și coptă. Baza sa tipografică, între 1686 și 1689, a fost considerată semnificativă la nivel internațional. În 1954 s-a clarificat că fontul de litere apreciat de-a lungul secolelor în întreaga Europă, care până atunci era atribuit lui Anton Jansson, este creația lui Misztótfalusi. A investit o sumă semnificativă din avere în costurile de publicare ale Bibliei maghiare. În 1689 a închis atelierul său prosper din Amsterdam și cu intenția de a înființa o tipografie, s-a întors în Transilvania.

A avut 84 de lucrări publicate. Printre cele mai importante se numără BIBLIA AURIE, publicată la Amsterdam în 1685 (3500 de exemplare), denumită astfel datorită stratului de aur ce acoperea marginile cărții. În textul Bibliei a efectuat corecții gramaticale și ortografice, ceea ce a atras critici dure din partea conservatorilor ecclesiastici locali. Astfel, a pus bazele gramaticii și ortografiei moderne în limba maghiară. Ceea ce era sperat să fie o bucurie s-a transformat în tristețe, deoarece din biserica Aiud a plecat în Olanda pentru a servi poporul său și acolo, la 11 iunie 1798, în timpul unui sinod ținut în biserica Aiud, a fost umilit, iar pentru apărarea sa scrisă a fost condamnat la distrugerea sa și la excluderea din biserică. Curând după umilirea sa rușinoasă, a suferit un accident vascular cerebral, fiind paralizat la mâini și picioare timp de trei ani, dar a rămas cu mințile limpezi până la moartea sa, pe 2 martie 1702.

BIBLIA AURIE (publicată în 1685 la Amsterdam, 3500 de exemplare), Noul Testament și Psalții (publicate în 1686 la Amsterdam, 4200 de exemplare). În efortul său de a aduce cât mai multe Biblii cât mai ieftine în mâinile oamenilor pentru a răspândi educația, după întoarcerea sa a încercat să satisfacă nevoile manualelor școlare, publicând manuale pentru administrația publică și viața publică. A publicat lucrările lui Pápai Páriz Ferenc și György Felvinci, manualul lui Comenius, cântecele lui Balassi și Rimay Istenes, versurile lui Nyéki Vörös Mátyás și istoria lui János Haller. A finanțat publicarea și a distribuit gratuit „Abecedarul școlii maghiare” de István Nagy Szőnyi (1695).

Astăzi, un placa memorială pe peretele interior stâng la intrarea în biserică marchează memoria lui Miklós Kis Misztótfalusi.

 Aiud, noiembrie 2023.

Tóth Tibor-László

Preot reformat

Diversity Advertising 2023